Editorial: Şi calul fuge Dan Claudiu Tanasescu

Duminică seară, la ora când tot omul se linişteşte pe-acasă, m-am aşezat boiereşte în fotoliu, cu o berică văduvită de alcol, cu gând să privesc la plasmă jocul de la Cluj dintre CFR şi Steaua, anunţat ca un derby al etapei. Mulţumit că-mi lămurisem familia să mă lase să văd singurel, în linişte, bătălia de sub Dealul Feleacului, mi-am pus ochelarii tridimensionali şi am aşteptat cu sufletul la gură transmisia, care fusese atât de mult lăudată, că ajunsesem să mă cred spectator la o adevărată finală de campionat Mondial! Dar când să mă aşez mai bine, hop! sună soneria! Ah! îmi spun înciudat: cum Naiba nu am şi eu norocul să urmăresc un meci fără să mă bâzâie vreunul la cap cu păreri şi observaţii legate de jucători, arbitri şi spectatori? Vesel şi cu o sticlă de basamac pe jumătate golită, apare vecinul meu Şomârlie, care, zâmbindu-mi prietenos, îmi spune: Vărule( aşa le zice el tuturor), vreu să văd şi io meciul la un ecran mai ca lumea, că al meu îi arată pe fotbalişti mici ca pe nişte ghibrizdoci! Aşa că i-am dat un scaun de bucătărie şi ne-am pornit să ne holbăm globii oculari la ecranul pe care se încălzeau Pleşan şi Petre Marin.

Ş-apoi a început meciul! Să fi văzut ce de pase la adversar, ce de lufturi ca la grădiniţă, ce de cotonogeli, de te minunai şi nu-ţi venea să crezi că pe teren se află două pretendente la titlul de campioană. Mai apoi au venit golurile, unul mai bâlbâit decât altul, şi, cum era de aşteptat, vreo câteva decizii "a la Deaconu", care au enervat cele două cohorte de jucători. Dar peste toate astea, ce ne-a scos din minţi a fost lipsa de tehnică a lovirii balonului, la mai toţi fotbaliştii, dar, mai cu seamă a celor doi uriaşi de la cefere, Traore şi Kone, care, ce-i drept, când o luau la fugă credeai că-s două simploane, dar când era vorba de preluat sau de lovit balonul, mingea sărea din bocancii lor ca din colţul mesei! Lucru destul de neplăcut, motiv care l-a determinat pe vecinul meu Şomârlie să-i înjure ca le uşa cortului. Eu, încercând să-l mai domolesc i-am spus că, totuşi, aceşti băieţi au viteză, o calitate ce nu trebuie neglijată. Uitându-se la mine, ca la un fel de mâncare nedigerabilă, brunetul meu prieten mi-a tăiat-o scurt: Vărule, şi calul fuge! Şi ce folos?!

După cum ştiţi, meciul s-a încheiat la egalitate(1-1), iar cele două echipe, cu toate că au fugit precum caii, nu s-au ales în clasament decât cu câte un amărât de punct!